FESTIVALUL PROPATRIA revine cu editia a XII-a, in mari capitale ale Europei: ROMA, BUCURESTI, LONDRA, PARIS si VIENA


Sub motto-ul Muzică fără Frontiere, FESTIVALUL Internațional PROPATRIA revine între 09 şi 29 Noiembrie 2022, cu cea de a douăsprezecea ediție, sub direcția artistică a Marei Dobrescu, cunoscută pianistă de origine română stabilită în Franța. Realizat cu susținerea Departamentului Românilor de Pretutindeni, în parteneriat cu instituții diplomatice și de cultură din Europa, a XII-a ediție va fi itinerantă și va călători de la Roma la București apoi la Londra, Paris și Viena, evidențiind astfel caracterul internațional al festivalului și în același timp devenind, pentru prima dată cu adevărat, un festival menit să coaguleze întreaga diasporă românească.

Un important reper cultural, festival cu vocație internațională, pentru prima dată în afara granițelor Italiei acolo unde s-a născut, va premia excelențele românești în toate țările în care va poposi și va dărui concerte de înaltă ținută artistică publicului din Italia, Marea Britanie, Franța, Austria și România.

Întregul festival, bazat pe o intensă cooperare culturală internațională, aduce împreună artiști și muzicieni de renume. Pentru ediția din acest an au fost invitați să participe artiști de anvergură: Ramona Horvath (România/Franța), Nicolas Rageau (Franța), Simone Anelli (Italia), Mara Dobrescu (România/Franța – din 2018 Director Artistic al festivalului), Roxana Constantinescu (România/Franța), Răzvan Popovici (România), Florian Mitrea (România/Marea Britanie), Constantin Beschieru (Romania/Rep. Moldova/Italia), Filippo Tenisci (Italia), Rodica Vică (România/Austria) și Adela Liculescu (România/Franța).

Detalii pe Reusita.

Articolul FESTIVALUL PROPATRIA revine cu editia a XII-a, in mari capitale ale Europei: ROMA, BUCURESTI, LONDRA, PARIS si VIENA apare prima dată în Bucuresti Business – Despre afaceri. Zi de zi.



Source link