Asta nu-i o… oda! E doar despre CE FRUMOS E LA ORADEA (si nu numai cand e Targul de Craciun!)


Recunoaștem, am mai scris, am mai făcut… (in)comparația dintre Ploiești și… Oradea, la vreme de sărbători aducătoare de târguri de Crăciun și… nu numai. Dar merită să insistăm. Merită pentru că… merită să încercăm, măcar să trezim conștiințe, priviri, gânduri și, de ce nu, speranțe. Speranțe care să-și găsească împlinirea. Nu peste 5, 6, 7 mandate, nu peste un secol…

 Priviți Oradea. Cu Târgul său de Crăciun, fascinant. O poveste, în sine. Te simți, acolo, copil. Te simți în aura a ceea ce trebuie să fie, să rămână Crăciunul. Pentru toate vârstele.

Și… să știți că au și apă caldă. Și căldură!

Am cunoscut Oradea întâmplător, chiar într-o noapte de Crăciun, în 1992. Ajunsesem în gară, de la Timișoara și așteptam să schimb trenul, să-l iau pe cel care avea să mă aducă la Ploiești, pe o rută ce avea să ajungă pe la Tg Mureș, în condițiile în care pe alte rute erau mari pronbleme din pricina ninsorilor abundente.

Am avut vreme atunci, așa, între două trenuri, să simt Crăciunul departe de casă, preț de vreo două-trei ceasuri, în care m-am plimbat prin oraș, pe la orele  21… către miezul nopții. Era atâta lumină, atâta feerie, încât, când m-am întors în gară, țin minte, m-am uiat de vreo două trei ori la tabelul cu mersul trenurilor, să am siguranța că sunt în Oradea, nu… la Budapesta sau cine știe pe unde, peste graniță.

Era atât de frumos, de curat, de distins, mirosea peste tot a cozonac dar și a kürtőskalács, a castane coapte și ciocolată caldă, totul era impecabil. Toată lumea, de la vânzători la doamna de la casa de bilete de o politețe parcă desprinsă din perioada interbelică… N-am văzut picior de derbedeu sau „hoțișor” care… doar se preface că merge cu colindul, n-am văzut covrigi sau resturi aruncate hăis ori cea.

Mi-au rămas în minte acele amintiri. Nici nu se putea altfel. Și, uite, cum, peste ani, îmi dau seama că Oradea crește în frumusețe, distincție, lumină (în cel mai nobil sens, … în proiecte, în turiști, în… inspirație și vești bune.

***Oradea are azi cca 206.000-207.000 de locuitori.

***Pe meleagurile Bihorului apariţia omului poate fi datată cu aproximaţie la sfârşitul paleoliticului mijlociu (circa 50 000 – 35 000 î. Hr.). Descoperirea în 1909 în perimetrul fostei cărămidării Knapp (în apropiere de actual staţie de cale ferată Oradea Est) a unui depozit de oseminte compus din 17 piese aparţinând unor specii diverse de animale a întărit în mulți cercetători convingerea că ele reprezintă resturi menajere datând din paleoliticul superior, confirmând astfel prezența atunci a lui Homo sapiens pe actualul teritoriu al orașului Oradea. Chiar dacă pentru epipaleolitic și mezolitic (circa 10 000 – 5 500 î. Hr.) nu există încă descoperiri certe pe raza orașului, e de presupus că nu a existat un hiatus între paleolitic şi neolitic. Antichitatea: civilizația dacică din arealul orădean s-a înscris în această perioadă prin caracteristicile sale în cadrul general al civilizației dacice de pe întreaga sa extindere. În Oradea așezări dacice au fost cercetate la Oradea-Salca II, pe Dealul Viilor, Oradea Sere, Ioșia, Seleuș. Cucerirea romană din urma celor două războaie cu dacii nu a inclus si nord-vestul României și deci nici regiunea Oradiei deși unii istorici au pretins la un moment dat acest lucru, identificând, în paralel, Oradea cu ipoteticul oraș Ulpianum. Dacii liberi (adică acea parte a populației dacice care a rămas în afara Imperiului Roman) de pe actualul teritoriu al orașului sau din vecinătatea acestuia au continuat să viețuiască în vechile lor așezări, foarte puține dintre cele de pe întregul curs inferior al Crișului Repede dispărând la începutul secolului II d. Hr. Descoperirile arheologice aparținând dacilor liberi din arealul orădean sunt relative puține, lucrul explicându-se mai ales prin puținătatea săpăturilor arheologice efectuate în acest scop. Cele existente însă demonstrează anumite influențe provenite atât din partea triburilor sarmatice din imediata vecinătate cât și influențe venite pe cale romană. S-a putut constata de asemenea și o intensă circulație a monedelor imperiale romane ce acoperă din punct de vedre chronologic secolele II-III d. Hr. Cele care au circulat în Oradea au fost mai cu seamă emise în timpul lui Traian (96-117 d. Hr.), Hadrian (117-138 d. Hr.) și Antonius Pius (147-161 d. Hr.). De altfel, pe toată perioada stăpânirii romane asupra Daciei relațiile dintre dacii liberi și imperiali au fost pașnice, desfășurându-se cel mai adesea pe plan economic. După retragerea aureliană și părăsirea de către Imperiu a Daciei (271 d. Hr.) circulația monetară a început să scadă, fără însă a dispărea complet.

Evul mediu: cele mai consistente informații în legătură cu istoria orașului și a Bihorului în această perioadă provin din Cronica lui Anonymus, Cronica lui Simon de Keza, Registrul de la Oradea, Carmen Miserabile și Statutele Capitlului din Oradea. Potrivit unei alte surse mai târzii, Cronica pictată de la Viena (redactată în a doua parte a secolului al XIV-lea) regele Ladislau I cel Sfânt (1077-1095) „a găsit în parohia fortăreței Bihor, între fluviile Criș, într-o vânătoare, un loc unde, la îndemnul îngerilor, a hotărât să ridice în cinstea Fecioarei Maria o mănăstire, loc pe care l-a numit Varad”. 

Prima atestare documentară a urbei a fost consemnată în anul 1113 într-o diplomă a abaţiei benedictine din Zobor. Contextul în care este menţionat întâia oară toponimul Oradea (Varadinum) a fost pricinuit de incursiunile repetate şi distrugătoare ale prinţului morav Svatopluk, în calitatea sa de aliat al împăratului german Henric al IV-lea, asupra unui număr însemnat din aşezările de pe Valea Vahului şi a Nitrei (din Slovacia de azi). 

 Foto: @vladm_photography, @elizadamaris98, @bogdanpopa.landscapes, Oradea de Poveste/Facebook

Articolul Asta nu-i o… oda! E doar despre CE FRUMOS E LA ORADEA (si nu numai cand e Targul de Craciun!) apare prima dată în Primar in Prahova.